September 26, 2008

Orez cu carne de pui si iepure (Paella Valenciana)

Bucataria spaniola isi datoreaza faima unor mancaruri ca: paella, gazpacho, tortilla sau tapas. Reteta de Paella Valenciana este un fel de mancare clasic spaniol, provenind din frumoasa Valencia. Gatita deasupra unui foc de lemne, Paella cu orez de Albufera, se poate prepara in 2 variante: cu carne de pui si iepure (paella valenciana de pollo y conejo) sau cu legume, peste si fructe de mare (paella de marisco).
Paella cu fructe de mare nu e totusi specifica Valenciei, ci oraselor de pe malul Mediteranei. Pentru a obtine o paella reusita nu trebuie sa iti lipseasca dintre ingrediente orez de Albufera si sofran, fasole verde, carne de pui si de iepure, ulei, sare, boia de ardei dulce si rosii. Tava de metal este foarte importanta pentru obtinerea unei texturi potrivite.
Ingrediente:
  • 550 g carne de pui
  • 300 g carne de iepure
  • 200 g orez
  • 150 g fasole verde pastai
  • 100 g fasole
  • 2 - 3 lingurite suc de rosii
  • 25 ml de ulei
  • 400 ml apa
  • 1 lingura de boia dulce de ardei
  • piper, sare, sofran
Mod de preparare :
  • Se clatesc boabele de fasole mari, albe, se lasa in apa rece 12 ore. Se fierb in aceeasi apa.
  • Carnea de pui si de iepure, fasolea verde se taie bucati.
  • Pe o tigaie mare se incinge ulei, apoi se frig bucatile de pui si de iepure pe toate partile. Se adauga fasolea verde si se prajeste 2 – 3 minute. Se adauga fasolea fiarta si sucul de rosii si apa. Orezul se toarna incet si se amesteca cu o lingura de lemn.
  • Se fierbe 15 minute la foc mare apoi se adauga boia, sare si se amesteca. Dupa ce ati adugat sofranul se mai lasa sa fiarba inca 5 minute la foc mic.
Sugestii:
Aveti grija sa diluati sofranul in apa si apoi sa-l adaugati in mancare, altfel veti obtine un gust amar.
Se da jos de pe foc si se lasa 5 minute inainte de a o consuna, pe o tigaie imensa.
Sa aveti pofta! Daca va place, dati vina pe mine !